Volumul mare de muncă și presiunea cauzate de termenele limită sunt comune pentru majoritatea oamenilor care lucrează. Cine nu se simte obosit în timp ce își îndeplinește sarcinile și nu așteaptă cu nerăbdare ziua de vineri? Aceasta insă poate deveni o problema serioasă, atunci când stresul constant de la locul de muncă ne impinge într-o stare epuizantă, cunoscută sub numele de burnout. Sindromul respectiv poate afecta nu doar productivitatea dumneavoastră, ci și succesul întregii organizații.

Potrivit unui studiu întocmit de Dynamic HR, 99% din angajaţii din România sunt stresaţi şi suferă de stări de oboseală sau epuizare. Studiul a fost făcut online, a vizat angajaţi din toate domeniile de activitate şi a pornit de la efectele resimţite de aceştia. 99,7% din cei intervievaţi au dureri de cap, resimt oboseala sau nu-şi pot controla bine emoţiile.

O astfel de epuizare provoacă multe consecințe negative asupra sănătății fizice și mintale, inclusiv boala cardiacă ischemică, hipertensiune arterială, tulburări de somn, depresie și anxietate. În plus, s-a demonstrat că epuizarea generează sentimente de inutilitate, destramă calitatea relațiilor și reduce perspectivele unei cariere pe termen lung.

Suntem adesea contactați de persoane cu această problemă, așa că am pregătit câteva sfaturi, care deja și-au dovedit eficiența în practică, pentru a vă ajuta la prevenirea epuizării.

Cinci sfaturi eficiente pentru a preveni epuizarea la locul de muncă

Găsiți echilibrul

Când volumul de muncă și oportunitățile sunt în echilibru, puteți îndeplini sarcinile cu plăcere, chiar să găsiți timp și energie pentru creșterea în carieră.

Evaluați-vă succesul în fiecare dintre următoarele activități:

  • Planificarea muncii: știți cât de multă muncă va fi săptămâna viitoare? Cunoașteți exact sarcinile dumneavoastră? Aveți un plan gata de împărtășit?
  • Delegarea sarcinilor: evităm să delegam sarcini altcuiva, dar acest lucru poate fi benefic pentru ambele părți.
  • Spuneți nu: este important să spuneti nu, atunci când aveți prea mult de făcut sau când altcineva ar putea să preia sarcina.
  • Renunțarea la perfecționism: uneori nu este necesar să aduceți rezultatul la perfecțiune. Este suficient să finalizați cu succes sarcinile atribuite.

Dacă vă confruntați cu oricare dintre simptomele epuizării, încercați să vă concentrați pe fiecare dintre activitățile de mai sus. O astfel de analiză în vederea reducerii volumului de muncă poate fi eficientă în eliminarea unor factori de stres care contribuie la burnout.

Preluați controlul

Sentimentul de pierdere a controlului și lipsa independenței afectează capacitatea dumneavoastră de a reuși în ceea ce faceți și contribuie la epuizare.

Managerul dumneavoastră vă sună după orele de program sau răspundeți la e-mailuri în weekend?

Acest lucru duce la pierderea controlului asupra propriei vieți. Gândiți-vă cum puteți remedia situația. De exemplu, stabiliți un program când veți fi disponibili și de ce resurse veți avea nevoie pentru a îndeplini sarcinile în mod eficient.

Controlul asupra mediului înconjurător poate crește sentimentul de independență.

Lucrați asupra relațiilor cu colegii

Mediul în care ne aflăm este locul de unde obținem emoții și susținere. Deși de obicei nu alegem cu cine să lucrăm, totuși putem investi timp și energie în consolidarea relațiilor cu colegii și conducerea.

O atmosferă morală pozitivă în echipă, unde fiecare poate conta unul pe celălalt, va face echipa mai puternică și va reduce probabilitatea epuizării.

Faceți pauze

Uneori simțim că nu ne putem opri și că suntem mereu într-un proces de îndeplinire a sarcinilor de lucru – verificăm e-mailul în timp ce așteptăm cafeaua și luăm notițe în vreme ce ne întoarcem de la o întâlnire de afaceri. Deși aceste activități pot părea importante, merită să învățăm să facem pauze. Folosiți-vă timpul liber pentru a citi o carte, a asculta muzică, a vorbi cu un prieten sau a face exerciții de respirație.

Acordarea atenției propriei persoane este esențială pentru starea de bine și, în final, poate contribui semnificativ la nivelul dumneavoastră de productivitate.

Ascultați-vă

„Burnout-ul este mai mult decât o simplă oboseală.”

Scrie Sanders.

Atunci când valorile dumneavoastră nu se aliniază cu cele ale organizației în care lucrați, ar merita să vă gândiți dacă nu este timpul să cautați noi oportunități.

Analizați dacă puteți găsi compatibilitate în poziția actuală sau dacă o altă organizație ar putea corespunde mai bine valorilor dumneavoastră.

Bunăstarea mintală este extrem de importantă atât pentru dumneavoastră, cât și pentru organizația în care activați. Prin urmare, sperăm că sfaturile oferite vă vor fi utile. Cu toate acestea, dacă simțiți că sunteți deja la limită și nu puteți gestiona singuri stresul, vă recomandăm să contactați serviciul nostru AboutYou, unde va fi selectat un specialist calificat, potrivit nevoilor dumneavoastră individuale.

207 vizualizări